Un proprietar dintr‑o zonă protejată a municipiului a obținut recent admiterea plângerii formulate împotriva unei ordonanțe de clasare într‑un dosar penal ce privea executarea unor lucrări de construcții fără respectarea legislației aplicabile. În această cauză, noi am sesizat încă de la început faptul că lucrările au fost realizate la limita proprietății clientului nostru, constând în săpături, modificări ale cotei terenului și edificarea unui zid de sprijin, toate fără autorizație de construire și în contradicție cu documentația tehnică aprobată. Am arătat că zona în care au fost efectuate lucrările face parte dintr‑un sit istoric protejat, ceea ce impune obligații suplimentare, precum obținerea certificatului de descărcare arheologică și efectuarea lucrărilor sub supraveghere arheologică.

În cursul urmăririi penale, am depus numeroase înscrisuri, planșe foto și adrese emise de autoritățile competente, care confirmau lipsa autorizației de construire pentru zidul de sprijin și faptul că lucrările au fost executate într‑o zonă protejată fără respectarea procedurilor legale. Am evidențiat că modificările realizate depășesc cu mult limitele unor simple ajustări tehnice permise prin dispoziții de șantier, fiind vorba despre schimbări de regim de înălțime, modificarea cotei terenului amenajat, alterarea aspectului construcției și realizarea unor lucrări inginerești suplimentare care impuneau obținerea unei noi autorizații de construire. Am arătat, de asemenea, că autoritățile locale au confirmat în mod expres că zidul de sprijin nu face obiectul autorizației de construire existente și că lucrările au fost executate fără respectarea legislației aplicabile.

Cu toate acestea, procurorul a dispus clasarea cauzei, reținând că lucrările ar fi fost executate legal, în baza unor dispoziții de șantier. Am formulat plângere împotriva acestei soluții, arătând că organele de urmărire penală au ignorat complet probele depuse, nu au analizat aspectele privind posibila comitere a unei infracțiuni legate de protecția patrimoniului arheologic și nu au dispus extinderea urmăririi penale, deși existau indicii clare în acest sens. Am subliniat că dispozițiile de șantier invocate nu respectă condițiile prevăzute de art. 67 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, care permit modificări locale doar în situații strict și cumulativ prevăzute, ceea ce nu era cazul în speță.

Judecătoria Iași a analizat plângerea și a constatat că soluția de clasare este nelegală și netemeinică. Instanța a reținut că organele de urmărire penală nu au analizat în mod efectiv probele administrate, nu au verificat dacă lucrările executate se încadrează în excepțiile prevăzute de lege și nu au avut în vedere faptul că autoritățile competente confirmaseră lipsa autorizației de construire pentru zidul de sprijin. De asemenea, instanța a observat că terenul se află într‑o zonă protejată, iar Direcția Județeană de Cultură nu a emis certificat de descărcare arheologică, deși acesta era obligatoriu.

În consecință, instanța a admis plângerea formulată de noi în numele clientului, a desființat ordonanța de clasare și a dispus trimiterea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale și pentru analizarea în mod efectiv a tuturor aspectelor sesizate, inclusiv cele privind posibila comitere a infracțiunilor prevăzute de legislația în domeniul construcțiilor și al protecției patrimoniului arheologic.

Soluția reprezintă un exemplu important privind controlul judecătoresc asupra actelor procurorului și subliniază obligația organelor de urmărire penală de a efectua o analiză completă și riguroasă a tuturor probelor și aspectelor sesizate, mai ales în cauzele ce privesc lucrări de construcții în zone protejate.