Într‑un dosar soluționat la Judecătoria Iași, am reprezentat o societate comercială în cadrul unei proceduri de ordonanță de plată inițiate de un prestator de servicii de amenajări interioare, care solicita obligarea clientei la plata sumei de 11.525,10 lei, reprezentând contravaloarea a două facturi emise în noiembrie 2019, împreună cu penalități de întârziere de 0,01% pe zi calculate la valoarea neachitată.

Creditoarea susținea că a executat lucrări de amenajări interioare la o locație rezidențială, în baza unui contract de prestări servicii, și că a emis două facturi — în valoare totală de 16.525,10 lei — pe care debitoarea le-ar fi acceptat la plată. Din această sumă, debitoarea ar fi achitat doar 5.000 lei, rămânând un sold de 11.525,10 lei. Cererea a fost însoțită de o somație trimisă prin scrisoare recomandată, de contractul de prestări servicii, de facturile fiscale și de situațiile de lucrări întocmite de creditoare.

Am formulat, pe rând, precizări și note de ședință prin care am invocat atât inadmisibilitatea cererii, cât și netemeinicia acesteia pe fond. Pe excepția de inadmisibilitate, am arătat că somația nu a fost legal comunicată societății. Plicul cu somația a fost returnat expeditorului fără a fi ajuns efectiv la destinatar. Raportând situația la dispozițiile art. 1015 alin. (1) C.proc.civ., care condiționează sesizarea instanței de dovada comunicării efective a somației, și la art. 165 pct. 2 C.proc.civ., care prevede că procedura se consideră îndeplinită fie prin semnarea confirmării de primire, fie prin consemnarea refuzului de a primi corespondența, am arătat că niciuna dintre aceste ipoteze nu era incidentă în cauză. Am susținut că simpla expediere a scrisorii, fără ca destinatarul să fi luat efectiv cunoștință de conținut, nu poate echivala cu o comunicare valabilă, poziție sprijinită de practică judiciară relevantă.

Pe fondul cauzei, am contestat semnăturile de pe facturi și de pe contract, arătând că acestea nu aparțin administratorului societății — singura persoană autorizată să o angajeze, societatea neavând angajați. Am depus specimenul de semnătură eliberat de bancă pentru a facilita compararea de scripte, solicitând totodată efectuarea unei expertize grafice — probă inadmisibilă în procedura simplificată, dar admisibilă în dreptul comun. Am arătat, de asemenea, că facturile nu au fost prezentate niciodată societății noastre — indiciile de pe acestea sugerând expedierea prin poștă, fără confirmări de primire atașate la dosar —, că nu figurează în evidența contabilă a debitoarei și că plata parțială de 5.000 lei efectuată anterior a vizat o factură distinctă de cele în litigiu, astfel cum reiese din descrierea ordinului de plată. Am invocat totodată absența proceselor‑verbale de recepție a lucrărilor semnate de beneficiar, obligație contractuală expresă a prestatorului, fapt care punea sub semnul întrebării însăși executarea lucrărilor pretinse.

Instanța a respins mai întâi excepția de inadmisibilitate, reținând că înscrisurile depuse de operatorul poștal confirmă că scrisoarea a urmat procedura standard a transmiterilor poștale, considerând astfel îndeplinite condițiile art. 1015 alin. (1) C.proc.civ. Pe fond însă, instanța a admis argumentele noastre și a respins cererea ca neîntemeiată. Judecătoria a reținut că obligația de plată nu rezultă din contractul civil în sine — care nu individualizează suma datorată —, ci exclusiv din facturile emise de creditoare, condiție ce nu satisface cerința art. 1014 alin. (1) C.proc.civ. privind constatarea creanței printr‑un înscris cu forță probantă prin el însuși. De asemenea, instanța a reținut că apărările formulate cu privire la autenticitatea semnăturilor presupuneau administrarea unei expertize grafice, probă admisibilă în procedura de drept comun, dar incompatibilă cu caracterul simplificat al ordonanței de plată. În consecință, creanța nu putea fi considerată certă pe baza facturilor și nici lichidă pe baza contractului, lipsurile neputând fi complinite pe calea procedurii speciale. Creditoarea a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat.

Această soluție confirmă că procedura ordonanței de plată nu poate fi utilizată atunci când existența și întinderea creanței sunt contestate în mod serios și probele necesare pentru clarificarea situației depășesc limitele probatorii ale procedurii simplificate. Contestarea calității semnatarilor, absența proceselor‑verbale de recepție și neconcordanțele din evidențele contabile ale celor două părți sunt apărări eficiente care pot transforma o procedură sumară aparent simplă într‑un dosar ce nu poate fi tranșat decât pe calea dreptului comun.

Dacă societatea dumneavoastră se confruntă cu o cerere de ordonanță de plată, este esențial să analizați imediat documentele invocate de creditor, să verificați dacă semnăturile de pe înscrisuri aparțin persoanelor autorizate și să identificați toate neconcordanțele procedurale și contabile care pot fi valorificate în apărare. Cabinetul nostru asigură consultanță și reprezentare în astfel de cauze, pregătind apărări eficiente, în scopul protejării drepturilor și intereselor legitime ale clienților.