Într‑un dosar soluționat la Judecătoria Iași, am reprezentat un contestator împotriva căruia fusese declanșată o executare silită de către o societate cesionară de creanțe, în baza unui contract de credit pentru nevoi personale, cu valoare modică, emis de un IFN în legătură cu achiziționarea unor ochelari de vedere. Executarea silită fusese încuviințată pentru recuperarea sumei de 300,20 lei, la care se adăugaseră cheltuieli de executare în cuantum de 796,84 lei — depășind astfel de două ori și jumătate valoarea debitului pretins.
Împrejurările cauzei au arătat că împrumutatul achitase integral debitul de 1.170,20 lei, în patru rate lunare, conform graficului de rambursare anexat contractului. Deși ratele fuseseră achitate conform scadenței, la un moment dat creditorul a transmis notificări prin care solicita plata unei rate restante, fără ca situația să poată fi clarificată în ciuda demersurilor repetate ale debitorului. În aceste condiții, creditoarea — devenită între timp cesionară a creanței — a solicitat executarea silită pentru suma de 300,20 lei, pretinzând că debitul nu fusese achitat.
În contestația formulată, am arătat că executarea silită a fost pornită pentru o creanță care nu mai exista la momentul sesizării executorului judecătoresc, întrucât contestatorul achitase toate cele patru rate scadente anterior atât cesionării creanței, cât și înregistrării cererii de executare. Am depus la dosar dovezile de plată corespunzătoare fiecărei rate și am solicitat instanței să pună în vedere executorului judecătoresc să depună copii certificate după întreg dosarul de executare, în temeiul art. 717 alin. (2) C.proc.civ. Am arătat că, în absența unui debit real, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 663 C.proc.civ. pentru ca o creanță să fie certă, lichidă și exigibilă, și că în consecință atât încheierea de încuviințare a executării silite, cât și toate actele de executare subsecvente sunt lipsite de temei legal. Am invocat totodată, în subsidiar, caracterul disproporționat al cheltuielilor de executare față de valoarea pretinsului debit.
Instanța a analizat înscrisurile depuse și a reținut că la data formulării cererii de executare silită debitorul achitase integral suma împrumutată, conform graficului de rambursare. Plățile fuseseră efectuate la datele de 11.04.2024, 11.05.2024, 08.06.2024 și 21.07.2024 — anterior atât cesionării creanței, cât și înregistrării cererii de executare silită din 09.05.2025. Instanța a reținut că nu mai exista niciun temei legal pentru declanșarea executării și a dispus admiterea contestației, anularea executării silite înseși și a tuturor actelor de executare, inclusiv a încheierii de încuviințare, fără a mai analiza în particular legalitatea încheierii de stabilire a cheltuielilor. Cesionara a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat și contravaloarea copiilor după dosarul de executare, iar taxa judiciară de timbru achitată de contestator urmează a fi restituită.
Această soluție ilustrează o problemă frecventă în practica recuperării creanțelor cesionate: decalajul dintre momentul achitării debitului și momentul la care cesionarul verifică efectiv situația contabilă înainte de a declanșa executarea silită. Dovezile de plată păstrate cu grijă de debitor — ordinele de plată pentru fiecare rată — au fost elementul decisiv care a condus la anularea unei executări silite ale cărei cheltuieli depășeau cu mult valoarea sumei pretinse.
Dacă vă confruntați cu o executare silită pornită pentru un debit pe care considerați că l‑ați achitat, este esențial să acționați imediat, să adunați toate dovezile de plată și să formulați contestație la executare în termenul legal. Cabinetul nostru asigură consultanță și reprezentare în astfel de cauze, verificând temeinicia executării și urmărind anularea acesteia atunci când creanța invocată nu este certă, lichidă și exigibilă.